Cale sardu depo imparare, Màriu Pudhu?

Per il ciclo di interviste Cale Sardu?

Intervista a Mario Puddu

S’imparòngiu de su sardu, ma fintzas de àteras limbas de Sardigna, est in custu momentu istòricu torrende a èssere unu problema de importu in sa sotziedade isulana moderna.

Sigomente est iscontadu chi chie lu chèrgiat imparare siat semper sardu, e duncas a su nessi faeddet s’italianu, belle totu sos isfortzos e su materiale didàticu sunt pro italòfonos chi cherent torrare a imparare sa limba de su logu pro deghinas de cajones o pro gente chi giai connoschet sa limba ma at bisòngiu de una manera de la iscrìere.

Lìtzitu est a si preguntare cale sardu faeddare? Bisòngiu b’at de l’isseberare?

Est lítzitu a preguntare totu. Cumbenit sempre a imparare su sardu chi tenes prus a prove, su chi podes intèndhere de prus, su chi podes faedhare cun prus zente, ca est fintzas su chi podes imparare menzus. Candho ischis faedhare cussu, no agatas difítzile a cumprèndhere fintzas s’àteru sardu, cale de prus e cale de mancu, ca bi at faedhadas in carchi piessignu prus diferentes pro chistiones de pronúncia, ma sa parte assolutamente prus manna de su sardu – logudoresu, mesania, campidanesu, sulcitanu, ozastrinu – faghet sa matessi pronúntzia de sas cussonantes chi càmbiant sonu in fonética sintàtica, candho si narant duas o prus peràulas coment’e chi siant atacadas: es. su cane > pron. sugàne, su fogu > suvógu, su pane/i > subane/i, sa terra > sadèrra.

De cussa faedhada prus acurtzu podes comporare carchi líbberu de literadura (bi ndh’at a muntones: ti poto inditare nessi sa ‘collana’ Paberiles de s’Editore Condaghes chi ndhe at pubblicadu una barantina in prosa e bi ndh’at de totu sas faedhadas) ma chentza cussu ndhe agatas de àteros editores puru (Papiros, Domus de Janas, Della Torre, e àteros). A lèzere faghet bene meda, ca agatas e podes imparare àteras peràulas, bides su manizu de sa limba e si chistionat de unu muntone de cosas.

Si cheres bídere totu sas chistiones de pronúntzia (e za tenimus totu intelizéntzia pro cumprèndhere cussu e meda de prus), podes lèzere sa Grammàtica de sa limba sarda, cosa mia, Editore Condaghes: a nois Sardos serbit, che a totu sa zente normale chi faedhat àtera limba, de istudiare sa limba nostra! Sinono tenimus presuntziones e semus miraculàrgios e aprossimativistas diletantes!

E chie non tenet perunu ligàmene cun su sardu, dae cale dialetu podet inghitzare a l’imparare?

Ma si unu cossizu li tio dare est de seberare tra logudoresu / mesania / campidanesu / sulcitanu / ozastrinu. Faghe contu a donzi modu chi totu su sardu est sa matessi limba e si fintzas bi at diferéntzias de pronúntzia (ma in totu sas faedhadas pro sos matessi motivos, chi tandho est fàtzile a cumprèndhere), su manizu (grammàtica: morfologia, sintassi) est su matessi e in custu puru tenimus bisonzu de istudiare sa limba e no de àere sa presuntzione chi, chie la faedhat fintzas normalmente, la connoschet! Su cuntatu cun s’italianu  – e medas bortas faedhendhe semus traduindhe dae cussu – detértminat unu manizu de sa limba chi no est cussu de su sardu e si no amus osservadu sas diferéssias andhamus a mudenta cun s’italianu!

A podimus ammisturare intr’e sos dialetos, si implicamus chi non semus nadios sardos? O no andat bene e bisòngiat de isseberare una pronúntzia e unu lèssicu locale ebbia?

In totu sas limbas custu de ammisturare est cosa normale, in su sensu chi in peruna limba si faedhat una cosa “pura”: unu, faedhendhe, narat sas peràulas chi tenet bisonzu de nàrrere e si no lu narat cun d-una peràula, si arranzat a lu nàrrere cun d-un’àtera. E in cantu a seberare, comente apo nadu innantis, bastat a seberare una faedhada, menzus sa prus a prove, e sa parte prus manna de sa limba la faghent sas faedhadas chi apo inditadu. Pro esempru, si unu abbitat meda a Orgòsolo, o a Fonne, imparet cussu chi za no andhat male de seguru, ca za est sa matessi limba sarda, fintzas si su “colpo di glottide”, s’aféresi de /f/, sa sibbilante surda ue àteru sardu la narat sonora, est de noe bidhas de sa Barbàgia e de una vintina tra sa Barbàgia e su Nuoresu/Baroniesu, e de calicun’àtera sa sibbilinta surda, e za no bi ponet meda a cumprèndhere comente funtzionat sa cosa si intendhet àteros Sardos faedhendhe un ‘àtera faedhada.

S’ammisturu, invetze, lassat trassidos candho unu lu faghet apostadamente (comente faghent cun sa “LSC” chi resurtat una zenia de “macedonia”, mancari bona cun licore…) ca tandho unu no podet ischire própriu ite imparare e fàghere imparare! Difatis no currispondhet a peruna faedhada. Ma cussos de sa “LSC” no pessant a chistiones didàticas! S’única cosa chi in parte andhat bene de sa “LSC” est s’iscritura (chi però in parte no iscrient cun critériu ma a “gustibus”) e a imparare cussa za est fàtzile.

Dae chi si depet imparare a l’iscrìere, dae ue cussìgias de cumintzare a l’imparare? A si devent imparare prus ortografias? E pro ite?

A imparare a l’iscríere, si unu est alfabbetizadu fintzas in italianu, si arranzat comintzendhe de isse etotu comente ant fatu unu muntone de Sardos chi ant iscritu a muntones cosa chi, si no l’aiant iscrita comente ant pessadu o crétidu de l’iscríere, no l’aimus mai connota! Oe chi pessamus a su sardu coment’e limba de sa normalidade de sos Sardos, e ca semus in d-unu mundhu alfabbetizadu e amus bisonzu de su manizu iscritu comente mai l’amus tentu, semus chirchendhe una manera unívoca e unitària de iscríere su sardu, totu su sardu e no solu unu “presunto” e presumidu istandard ca, si no ponimus in contu totu su sardu cun sa matessi istima, aprétziu, utilidade e piaghere pro donzi e calesisiat impreu, andhamus male ebbia.

Custu no cheret nàrrere chi no amus bisonzu de unu sardu a manizu comunu. Deo, chentza ispetare una detzisione e ne impositzione política, totu su chi est ispiegatzione in sa Grammàtica de sa limba sarda e in su Ditzionàriu de sa limba e de sa cultura sarda, II editzione, 2015, l’apo iscritu in su sardu de mesania e no in su sardu meu e ne in calecunu “presunto” istandard, ca custu no si format in duas dies “a tavolino” seberendhe cales peràulas pònnere e cales no pònnere, no si faghet mancu in duos annos e ne in vinti. Su sardu chi foedhant in mesania – geo fatzo riferimentu a su chi tenet is piessignos de mesania cun prus firmesa, cussu de su Mandrolisai e se ligendho como in custas errigas – est sa sola foedhada chi faet de ponte inter totu is foedhadas de sa Sardigna: dh’iat a dèpere adotare s’istitutzione amministrativa e política generale de sa Sardigna, a óbbrigu mancari solu po s’istitutzione, ma fata connòschere che a totu is àteras foedhadas a totu is Sardos ma chentza fàere una vírguledha de dannu a mancuna foedhada: noso no teneus perunu bisóngiu de fàere su dannu chi s’Itàlia at fatu (fintzes a is Italianos etotu) fissandhonosi e unu sardu ‘únicu’ coment’e chi is Sardos no si cumprendhaus apare si no faeus deasi. Su sardu est de una semplicidade deasi manna, a paragone de s’italianu, chi mancu si dha immaginaus e is Italianos no si dha podiant mancu bisare po s’issoro! Est chi a noso Sardos mescamente nos’ant ammachiau e fissau a un’italianu únicu e seus ossessionaos po unu “sardo unico” coment’e chi apaus is matessi dificurtades de deghinas de  milliones de abbitantes ispartzinaos dall’Alpe alla Sicilia cun deghinas e chentinajas de dialetos!

De ortografias (naraus, méngius, de iscrituras) de su sardu ndh’aus connotu medas e no est chistione de isceberare tra una ortografia e un’àtera, ma de cumprèndhere comente s’iscritura depet arrapresentare cun precisione su significau

chi sa limba narat: sinono no est iscritura/ortografia bona. Po cussu no est chistione de andhare a gustos (“custu mi praghet, custu no mi praghet”): est chistione de iscríere po chi s’iscritura netzat su significau semànticu e grammaticale chi sa limba narat, faendho is diferéntzias necessàrias tra su foedhare e su iscríere, in pràtiga regularizandho s’iscritura de sa limba e no iscriendho (o chentza iscríere) totu is sonos po comente foedhaus e podeus cambiare in fonética sintàtica.

Est chistione chi tocat a ischire foedhare, a ischire iscríere, a ischire lígere e mescamente a istudiare sa limba (sa cosa chi seus cumprendhendho prus pagu, ca paret chi sa sola cosa importante est s’iscritura e mancari – e a parte is italianismos chentza nesessidade – ammisturaus sa sintassi de s’italianu cun cussa de su sardu!). Si  su sardu, e totu su sardu, est iscritu cun critériu, s’iscritura/ortografia arresurtat unitària e unívoca in totu su sardu, chentza sacrificare mancuna foedhada. S’iscéberu podet èssere solu tra un’iscritura aprossimativa fata, fintzes solu in parte, a “gustos” e una ortografia fata totu cun critériu comente tocat po iscríere cun precisione su significadu chi sa limba narat.

Pro chie non cheret intrare in sa cherta de s’ortografia, ite li dias cussigiare pro si alfabetizare?

Li tio cossizare de si alfabbetizare cun su sardu sou, su chi tenet prus a prove, coment’e pro imparare sa limba etotu e si no iscriet in manera perfeta at a èssere sempre menzus de no fàghere nudha. Ca su chi tocat assolutamente a salvare est sa limba, sa capatzidade de manizare su sardu pro nàrrere sas cosas de sa vida, e no un’iscritura mancari netzessària e fata cun critériu.

Cales ainas ti parent bonas pro cumintzare a imparare su sardu? Cales libros de testu? Cales sitos internet?

No mi chirches internèt. Coment’e ainas / testos de zenia didàtica semus azummai all’anno zero: za bi ndh’at ma a donzi modu semus in artu mare no solu ca semus impantanados in chistiones de iscritura prus de su netzessàriu, a trivas de pare pro abbétias, e de “cale sardu?”, e atacados a su sardu de bidha nostra coment’e bidhúnculos chi no ischimus bídere su sardu de sos àteros in su sardu nostru – e si podet cumprèndhere ca de sardu no amus istudiadu mancu su nostru – e mancari tenimus sa presuntzione puru chi su nostru est su “veru”; ma fintzas, e cun curpa manna, ca nois semus chentza guvernu (ne de limba e ne de àteru, a nàrrere sa veridade), ca sinono si su sardu fit intradu in sas iscolas nessi una paja de oras donzi chida bi aiat àpidu prus presse e incuru fintzas pro fàghere òperas de impreu didàticu, e de seguru tocat a pònnere in contu fintzas de cantos si interessant cun istúdiu e cumpeténtzia pro iscopu didàticu destinadu a sos tres livellos de iscola: pitzinnia, elementares e médias.

Si chircas grammàticas bi ndh’at de su logudoresu, de su nuoresu, de su campidanesu e donzuna est bonu a la connòschere chentza ispetare una grammàtica generale de su sardu (chi puru bi est de su 2008, nessi sa Grammàtica de sa limba sarda, Editore Condaghes) e assumancu pro sas cosas prus urzentes e comunas. Sa mia faghet fonologia e chistiones de pronúntzia e de iscritura, sa morfologia, totu sa sintassi e s’istória, e de totu su sardu, e bi at una bella antologia de testos de totu sas faedhadas, apustis de donzi parte de sa morfologia e de sa sintassi, chi si prestant pro leturas e totu sos esercítzios e, si cumprendhet, fintzas pro imparare peràulas chi no, o pagu, si connoschent.

Ti cossizo de intrare in internèt e de chircare su catàlagu de assumancu sos Editores chi apo fontomadu pro bídere cantu materiale bi at pubblicadu.

Màriu Pudhu, de Illorai, est istudiosu de limba sarda, s’est formadu che a pedagogu e at traballadu che a professore in Santu Giuanne Suèrgiu e in s’Universidade de Casteddu che a formadore de professores de sardu. 

Bidi puru

Cale sardu depo imparare, Roberto Bolognesi?
Cale Sardu depo imparare, Pepe Coròngiu?